Multi dintre noi au trait experienta
pierderii unor persoane dragi, a unei fiinte pe care o simteam indisolubil
legata de sufletul nostru, fara de care nici nu ne puteam imagina viata noastra.
Nimeni nu scapa mortii. Toti suntem
supusi durerii, de a vedea pe cineva iubit din jurul nostru, plecand in lumea
invizibila ochilor nostri. Chiar daca majoritatea oamenilor nu privesc in fata ideea
de moarte, totusi ea a preocupat mintea omeneasca de cand a aparut omul pe pamant.
Intelegerea in profunzime a legilor
Divine care actioneaza in acest Univers, indiferent daca suntem de acord cu ele
sau nu, inseamna a intelege ca moartea e o trecere, o transformare, care face
parte din destinul nostru.
Omenirea nu este lamurita cu ceea ce se petrece
dincolo de mormant. Doar necunoasterea ne face sa credem ca ceva se opreste
dupa momentul mortii, caci noi o percepem ca pe o limita pe care nu o putem
depasi.
In fiinta umana se imbina trei componente: corpul fizic sau invelisul material pe
care-l abandonam mortii ca pe o haina uzata, corpurile subtile, invizibile simturilor obisnuite, care insotesc
sufletul, evolueaza si se purifica odata cu acesta si sinele suprem (spiritul) sau centrul de forta al fiintei noastre,
focarul constiintei.
Experienta decesului unui parinte,
frate, sot, iubit, copil, bunic, prieten, indiferent cum ii spuneam acelui
suflet, este profund marcanta si transformatoare.
Cu cat cel drag sufera de o boala mai indelungata, cand
desprinderea sufletului lui de legaturile carnale se face treptat, putin cate
putin, cu atat perceptia noastra asupra conexiunilor spirituale devine mai
profunda.
Fiecare are modul lui de a face fata
situatiei, manifestarile exterioare putand fi foarte diferite, dar toti, in
functie de gama de sentimente si trairi interioare, trecem prin negare, furie,
vina, confuzie, disperare, chiar si depresie. Durerea
pe care o simṭim este un răspuns universal uman la
pierdere.
Indiferent de reactia si starile
noastre, toti ne gandim la notiunea de ”spirit” si chiar daca unii o neaga, tot
simt nevoia de a o analiza, de a o intelege.
Uneori, cand durerea din suflet e atat
de intensa incat plamanii refuza sa mai accepte aerul in ei, nu mai avem putere
decat sa inchidem ochii, sa plutim in acea senzatie de neant si intuneric,
detasati si indiferenti de propria fiinta, cautand cu disperare un sens, un
raspuns la o intrebare poate nerostita, dar repetata in mod obsesiv in mintea
noastra ”de ce?... de ce, Doamne?... DE CE?”.
In incercarea noastra de a intelege,
accesam adesea planurile subtile, constienti sau nu de acest fapt. Daca
inlaturam granita impusa de mintea noastra si ne concentram doar asupra
simturilor si perceptiilor noastre, in aceste momente de adanca durere, putem percepe
o caldura diafana, o lumina care ne imbratiseaza cu o iubire mai pura decat
orice alta forma de iubire simtita de noi in existenta pamanteana.
Daca raspundem acelei senzatii sublime
cu iubirea pura a sufletului nostru, miracolul comunicarii dincolo de legile
fizice ni se va releva. Iubirea va transcede orice granite si vom descoperi cum
ea devine limbajul comunicarii cu lumea spirituala.
Fiintele dragi, disparute din lumea
materiala, au nevoie de iubirea noastra pentru a-si gasi linistea. Suferinta si
regretele noastre sunt un chin pentru ei, ii impiedica sa se elibereze.
Rugati-va pentru ei, trimiteti-le dragostea voastra,
gandurile voastre bune si doriti ca ei sa se elibereze si sa se ridice din ce
in ce mai mult in lumina. Daca ii iubiti cu adevarat, sa stiti ca intr-o zi
veti fi cu ei. Acesta este adevarul. Acolo unde este dragostea voastra, acolo
veti fi si voi intr-o zi.
Fiinta renaste iar, si iar, pana ajunge sa inteleaga
care e propria ei natura, si anume: sa regaseasca ceea ce este autentic,
esential si divin in structura sufletului sau. Aceasta regasire este, de fapt,
chiar scopul principal al tuturor cailor spirituale autentice: regasirea de
SINE si, prin aceasta, comuniunea cu Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu